Istoria liceului „Principesa Natalia Dadiani”
La începutul secolului al XX-lea problemă lichidării analfabetismului în rîndul populației simple din Basarabia devine o prerogativă. Acces la studii, „parte de carte“, aveau în acea perioadă feciorii și fiicele nobilimii și a oamenilor înstăriți, deoarece studiile se fac în școli particulare, private, contra plată. Evident că copiii oamenilor simpli, ai țărănimii și muncitorilor de rînd, nu aveau de unde asigură plata pentru studii, așa dar, rămâneau neșcolarizați. În anii 20, populația civilă începe să adune fonduri pentru construirea edificiilor educaționale. Banii adunați „mina de la mina“ sunt insuficienți, contribuția substanțială o constituie donațiile nobilimii basarabene din acea perioadă.
Astfel, în primavara anului 1925, grație contribuții financiare, donație impunătoare alocată de către boierului Sturza, în cartierul Bariera Sculeni se pune temelia primelor școli publice pentru toate categoriile și păturile sociale. Către finele anului 1927 școală publică este practic finisat, urmând a fi dotat cu mobilier și utilaj care ar face posibilă activitate școlară, desfășurarea procesului instructiv. Lucrările finale au sfîrșit către 1 septembrie, 1928, dată la care școala și-a deschide larg ușile pentru elevii de la Sculeni. Instituția cuprindea 4 săli de clasă spațioase și un coridor lung, de aproximativ 6 metri, în care se susțin liturgiile și rugăciunile școlare.
În instituție studiat aproape 70 de elevi, repartizați în 4 clase (cite 16-18 copii), îndrumați de doi învățători și un preot. Tot aici activă și un diacon, care urmărea disciplină elevilor și chemarea acestora către „cuvântul Domnului“ – rugăciune.
În filele istorice din acele timpuri este descris elevul de atunci: „un mic școlărel, îmbrăcat într-o pereche de pantalonași scurți și o ie din in confecționată tradițională de mama sa, cu o căciuliță ruptă, veche, pășește desculț, prin noroiul toamnei reci. , către școala primară de la Suleni. Pe umăr duce într-o trăistă un Abecedar, un problemă de aritmetică și o tăbliță cu grif (înlocuitorul caietului). La prima lecție, ca regulă, copiii învățăm Citirea, la cea de-a doua – Aritmetica, iar la a trei-a – Caligrafia. Clasa a Ia și a III-a învăța împreună, cu același învățător. Clasele a II-a și a IV-a – cu cel de-al doilea învățător, la fel împreună. În timp ce învățătorul lucrează cu una dintre cele două clase, aflate în sala de studii, cea de-a doua – acestea așteptă rîndul pentru a fi instruiți. Celelalte două săli de clasă sunt goale,
Către 1 septembrie, 1940, 5 învățători adunase la școală toți copii din cartier, atît pe cei de vîrstă școlară, cît și pe cei ce depășesc vîrsta de școlarizare. Odată cu „primul clopoțel“, cei aproximativ 100 de elevi au fost repartizați în cele 4 săli de clasă, numărul elevilor în fiecare constituind 23-25 de copii. Se întroduc obiecte Muzică și Educație fizică, începând cu cercuri active, în care elevii se înscriau cu mare interes, se organizează diferite activități extrașcolare – adevărat sărbători pentru copiii sectorului.
Bucuria elevilor a fost, însă, de scurtă durată, căci în anul 1941 începe Marele Război, timp în care au fost bombardate majoritatea edificiilor culturale, economice și comerciale ale Chișinăului, astfel încorporate, în sediul Școlii Primare de la Bariera Sculeni se amplasează armata germană . Gardienii vegheau clădirea din toate părțile. Oamenii ocoleau localul școlar, cu frică privind de peste drum „străjerii“ fioroși. Procesul instructiv a fost întrerupt …
În vara anului 1942, în sediul școlii au început să se citească slujbe bisericești, școala se transformă în biserică, lăcaș sfînt la care veneau să se roage băștinașii sectorului. Periodic se desfășurau și lecții, astfel încît copiii de la Sculeni mai apucau a avea „parte de carte“. Problema instruirii continuie a elevilor o constituia lipsa cadrelor, căci majoritatea bărbaților au fost înrolați în rîndul armatei și trimiși la război, pe de o parte și lipsa substiționalităților financiare pentru achitarea salariilor învățătorilor, astfel încît profesorii învățau elevii gratis, fără a li se achită vreodată -o remunerare pentru munca depusă, pe de altă parte.
Războiul lua amploare… Lumea – speriată, flămîndă, bombardată… Peste tot larma, foc, împușcături. În primăvara anului 1944, Școala Primară de la Barier a Sculeni, locul Sfînt, în care se țineau slujbe bisericești și unde enoriașii veneau pentru a se ruga, edificiu care ținea loc de biserică, fu transformat în grajd de cai pentru armată …
Abia după operațiunea istorică „Chișinău-Iași“, din 24 august, 1944, școala a fost pusă în administrarea noului director, Ivan Isai Gheșov, care a avut menirea de a reconstrui mai întîi școala, a aduce edificiul la condiția în care copiii ar putea învăța. Toată populația băștinașă a cartierului, preponderent femeie (bărbații, în mare parte, erau la război), au purces la repararea școlii, pregătirea spațiului de studii pentru copiii Sculenți.
La 1 octombrie, 1944, „primul clopoțel“ a sunat din nou în cartierul Bariera Sculeni, adunând în băncile școlare peste 100 de învățătură – 4 clasă, a cite 24-26 de elevi în fiecare.
În anul de studiu 1945-1946, a fost deschis clasa a Va, cu un efectiv de 12 elevi. În școală au venit învățători noi, calul acestor obiecte de studii, în număr suficient pentru a desfășura procesul de studii.
Către anul de studii 1946-1947 școală număra 7 clasă consecutivă, fiind dotată cu literatură de specialitate, parțial cu manual. Numărul manualelor era unul insuficient, dar, copiii aveau totuși posibilitatea de a învăța, fie și cîte doi-trei dintr-o carte. În vara aceluiași an de studii, în școală a fost organizat o tabăra de odihnă și însănătoșire pentru elevi. Aceasta a avut o mare importanță în menținerea însăși vieții copiilor, căci în țară era într-un fond de asigurare cu piine pe cartelă, cîte 200 de grame pe zi pentru o persoană, așa că la școală, în tabăra de vară, copiii primeau cel puțin măcar cîte ceva de mîncare în plus… La tabără veneau nu numai elevii înmatriculați, ci și mulți alți copii ai cărții, chiar și cei care depășesc vîrsta de școlarizare. Erau primiți toți …
Anul de studii 1947-1948 a fost unul mult mai organizat. În școală venise profesori noi, care acoperă programul școlară pentru toate obiectele de studii. Director al instituțiilor a fost numit Gheorghii Stepan Iliașevici, totodată fiind inaugurat și funcția de șef de studii, cu Domnul Macrițchii în frunte, unicul profesor cu studii superioare complete. În același an de studii sa mărit considerabil numărul învățării: pentru prima dată în clasa I au fost înmatriculați 55 de copii – 2 clasă paralelă. Către finele anului de studiu, școala marcă primul eveniment semnificativ – absolvenți cert tot, în număr de 7 elevi.
În anul de studii 1948-1949, în instituție au venit 60 de copii de clasă I, procesul instructiv se lărgise pînă la opt ani de studii. În clasele mari erau înregistrate cîte două clase în unele parale. Astfel, către anul 1950 în școală activă 14 clase, dintre care 8 primare, efectiv de elevi constituind în jur de 400 de copii. Majoritatea profesorilor făcuseră cursuri pedagogice, studii superioare prin corespondență, cota de pregătire profesională a cadrelor didactice a crescut considerabil. Procesul instructiv-educativ a fost suplinit cu un nou șef de studii, Doamna Ida Moisei Voliovici, discipolă a Liceului de Fete „Natalia Dadiani“ (promoția 1938), profesoară de istorie, absolventă a Institutului Pedagogic din Chișinău. O contribuție considerabilă în procesul instructiv-educativ l-au avut soții Alexandru Ion și Olga Ion Busuioc.
Alexandru Ion Busuioc, a făcut studii superioare la Facultatea de Biologie, astfel în școală s-au întrodus obiectele de studiu Botanica, Zoologia și Anatomia separat, iar în cadrul orelor de experiment practic, care aveau funcții de consolidare a cunoștințelor și de dezvoltare a abilităților practice ale elevilor, profesorul a reușit să organizeze un adevărat laborator botanic: pe terenul aferent școlii au fost plantate diverse soiuri de pomușoare, viță de vie, legume, flori și chiar o livadă-model. Elevii își desfășurau lecțiile practice pe terenul lor, având posibilitatea de a experimenta în domeniul botanic pe viu, plantând și crescând legumele și fructele, alături de profesorul său. Pentru rezultate remarcabile pe tărîmul pedagogiei, Alexandru Ion Busuioc a fost decorat cu înaltul titlu de „Învățător Emerit“ al RSSM în anul 1962.
O data remarcabilă pentru instituția a fost ziua de 1 septembrie, 1953 – școala este redesemnată cu titlul Școala Medie de opt ani, cu 16 elevi înmatriculați în clasa finală, a VIII-a. Colectivul de profesori constituie un număr de 27 de cadru didactic, iar% calitatea indica 94-97%. Discipolii instituționale se plasau pe cele mai înalte locuri la concursurile artistice municipale și republicane în acea perioadă. Cu rezultate remarcabile se puteau mândri și elevii participanți la competițiile sportive, în special echipa de fete, secțiunea Volei, care a reușit să se claseze pe locul I și II mai mulți ani consecutiv în municipiu, ajungând, să participe la „Spartachiada“ unională din Moscova.
În anul 1956 școala a primit titlul de Școala Medie Moldovenească nr. 22 – un eveniment important pentru instituție, deoarece 13 persoane au devint absolvenți ai clasei a Xa, 12 fete și 1 băiat – prima promoție de absolvenți a școlii complete de 10 ani de studii. Studii medii complete atunci au primit: Parascovia Achimova, Eleonora Blanari, Eugenia Gruzițcaia, Natalia Dunai, Raisa Erhan, Tatiana Pladi, Elena Popescu, Valentina Popescu, Nina Rusu, Elena Rotari, Elena Strașnic, Victoria Șendrea și Nicolae Țurcan.
Școala se bucură de succese, creștea prestigiul, dar și numărul de elevi la instituții: 20 de clasă, cu un efectiv total de 600 de elevi. Cu timpul, această deveni neîncăpătoare pentru acoperirea cererilor de admitere din partea părinților. În plus, edificiul și utilajul vechi nu mai făcând față necesităților desfășurării procesului instructiv-educativ. Era nevoie de o altă școală, mai spațioasă, cu mai multe săli de clasă, teren aferent amenajat special …
Mare a fost bucuria tuturor, cînd în anul 1964, pe strada Cuibîșev, 21 (în prezent Calea Ieșilor, 21) fu dat în expoatare un nou sediu pentru Școala Medie nr 22, o clădire spațioasă cu o capacitate de a primi 960 de elevi. Edificiul nou cuprindea săli de clasă, laboratoare, teren sportiv amenajat, ateliere pentru desfășurarea orelor de muncă, sală sportivă și sală festivă, cantină, cabinete administrative – totul de ce avea nevoie de o școală modernă, cu un efectiv mare de școlari, care, către anul 1964-1965 atinsese cota de 1100 de elevi, repartizați în 36 de clasă. Se învăța în două schimburi. Colectivul pedagogic constituia peste 50 de cadre didactic în acea perioadă.
Școala Medie nr. 22 a început a fi pur și simplu invadată de doritori de a studia anume în această instituție, astfel că se transfera continuu elevi din tot cartierul: Școlile nr. 2, 18, 34, 37, 45 și altele. Motivația era o simplă: pe lîngă care să fie condiții avantajoase într-un bloc nou de studii atrăgătoare copiii și părinții acestora, rezultate procesului instructiv-educativ erau ascendente și evidente, cel mai important era probabil și care să fie în anul 1964 școala lor deschise ușor pentru copiii de origine / vorbitori de limbă rusă, repartizați separat în clasă cu studierea tuturor obiectelor în limba rusă. Astfel, în instituție învățau 600 de elevi moldoveni și 500 de elevi ruși. Instituția a fost întitulată Școala Medie Ruso-moldovenească nr. 22.
Între anii de studii 1966-1968 instituția a fost condusă de către Polina Custreabova, profesor de istorie, ulterior doctor habilitat, profesor universitar la Institutul Pedagogic „I. Creangă “din Chișinău.
Succesorul său, pentru anii de studii 1968-1972, a fost Victoria Pascari, profesor de matematică.
Odată cu numirea în funcție a noului director, Taisia Panfilov, în anul 1972, instituția a cunoscut un nou val de reușită și rezultat ascendent. Absolventă a Școlii Pedagogice de la Orhei, veni în instituție în calitate de învățător, inițial, iar după absolvirea studiilor superioare prin corespondență deveni profesor de limbă română (moldovenească, pe atunci). Se încadrează foarte repede în colectiv, iar discipolii au marcat rezultate destul de înalte. Școala deveni un model, o adevărată forgerie de Cadre, un Centru experimental la Universitatea de Stat din Chișinău, reușind să educe cu adevărat pedagogi remarcabili, care ulterior au devenit Profesori eminenți, directori de școli, funcționari ai Direcțiilor de Învățămînt, Profesori Universitari, funcționari ai Ministerului Educației din RM În același timp, instituția începe din nou să se claseze pe cele mai înalte locuri la concursurile municipale și chiar unionale. Delegații din toate țările ex-sovietice veneau continuu în instituție, stabilindu-se un partenereat inter-școlar unional. Anume în această perioadă se stabili sistemul de instrumente pe cabinete de studii, cu laboratoare experimentale pentru toate obiectele predate separat. Școala trecuse la un program cu regim semiintern, un lucru absolut necesar pentru copii ai căror părinți lucrau în 2-3 schimburi (inclusiv noaptea), căci aceștia erau supravegheați, asigurați garantat cu alimentația la școală. Unul dintre cele mai mari proiecte, pentru care Școlii Ruso-moldovenești nr. 22 i se înmînă Diplomă de mulțumire de către însuși de la secretarul general al URSS, Leonid Brejnev, a fost „La construcție cu toată clasa“, atunci cînd elevii claselor a Xa, alături de direcție Georgeta Petrovici, au ieșit să participe activ la reconstruirea orașului Chișinău, după cutremurul devastator din 1977, care a distrus practic 1/3 din clădirile orașului. Ulterior, d-na Panfilov a fost numită director la cea mai mare instituție preuniversitară din municipiu, în acea perioadă, Școala Medie nr. 25 (actualmente Liceul Teoretic „O. Ghibu“).
Pentru succese remarcabile în calitate de director și profesor, Dumneaei obținuse Distincții de Stat de cel mai înalt rang: Eminent la Învățămîntului, Învățător Emerit al RSSM, cavaler al Ordinelor „Insigna de Onoare“ și „Drapelul Roșu de Muncă“.
Tradițiile prodigioase de calitate și performanță în învățământ, au fost susținute în continuare de noul director, instituit în funcție din anul 1982, Doamna Ana Gheorghița – absolventă la instituție, profesoară de limbă și literatură rusă, care de la 17 ani, de atunci după absolvire, lucra în Școala nr. 22 în calitate de instructor de pioneri, inițial. În 1976 a absolvit UPS „I. Creangă ”. Sub conducerea dvs., din 1983 instituția deveni Școală-pilot, Centru experimental aferent Institutul de Cercetare în Pedagogie și UPS „I. Creangă “din Chișinău (cu care se colaborează pînă în ziua de azi), în cadrul căruia se organizează cursurile de instruire practică și calificare pentru profesori și managerii din toată țara. În anii 1986-1987 se obținuse redimensionarea educației estetice în instituție,
Un merit deosebit în vedere Renașterii Naționale din instituție îi revine Doamnei director, deoarece din anul 1988, Școala nr. 22 trece învățarea și introducerea grafiei latine, cînd profesorii și elevii studiază limba română din Abecedarele românești, sunt invitați profesori din România, sub „acoperire“ de schimb de experiență, un lucru absolut riscant, care trăiește după sine chemare la organele de resort, pentru a da lămuririle de rigoare. Din anul de studiu 1989-1990 școală, printre primele și practic unicele instituții preuniversitare de învățământ, trece la denumirea Școala Națională nr.22. Ecourile administrării de succes al instituțiilor de către Ana Gheorghița urmează, căci Dumneaei este director în continuare, inclusiv în prezent.
În perioada 1989-1991 școala primește denumirea Școala medie națională nr. 22.
Din 1991 pînă în 1996 –nstituția este reorganizată ăn Gimnaziul nr. 1, iar din septembrie 1996 primește statutul de Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”.
În prezent liceul cuprinde un efectiv de 1364 elevi și 103 cadre didactice. Instituția este subdivizată în trei trepte de școlarizare: primar, gimnazial și liceal și activează sub 3 profiluri: real, umanitar și Arte (clasă cu profil teatral, coregrafic, arta plastic).
Articol realizat de către Liliana Pnfilov
Sursa de informare: scrierile personale
ale ex-directorului Școlii nr. 22,
Gheorghe Iliașevici
scoalaprietenilor.wordpress.com 
Lasă un comentariu