MASS-MEDIA ȘCOLARĂ și FRANCOFONIA

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi text care spune „Liliana Panfilov Ser giu Titei Nicoleta E 4 n Elena Cotorobai nicu micu Dumitrița Ştefan Ana Maria Doboş™ N larisa ababos Naj rabadji mds- -jvdd- ptx MIHAEL TANOVICI sabina sabinavleju”

Am participat la evenimentul de lansare a lucrărilor proiectului interliceal transfrontalier „Școala Prietenilor” în anul de studii 2021-2022.E vorba despre un proiect susținut de Primaria Municipiului Chisinau, prin Direcţia generală educaţie, tineret şi sport din mun. Chişinău, și coordonat de IPLT Principesa Natalia Dadiani din capitală (coordonator: dna Liliana Panfilov), care are ca scop implicarea tinerilor în promovarea valorilor culturale românești ca parte integrantă a culturii europene, popularizarea strategiilor și tehnicilor de educație informală, educația mediatică, dezvoltarea spiritului civic, a gândirii critice și a democrației active și participative. Produsul proiectului este revista electronică cu același titlu generos – „Școala Prietenilor” –, în care elevi și cadre didactice din instituții de învățământ din Republica Moldova, România și Ucraina pot publica articole și produse multimedia de calitate în beneficiul comunității educaționale. Aria geografică ar putea fi extinsă pentru a crea noi punți de prietenie și parteneriate prin intermediul mass-mediei.Proiectul Classes bilingues francophones de Moldavie și proiectul „Școala Prietenilor” și-au dat mâna și urmează să încheie un acord de colaborare prin crearea unei rubrici francofone pe site-ul revistei, în care să fie promovată limba franceză, utilitatea și necesitatea studierii acestei limbi, valorificate tinerele talente, postate rezultatele unor studii și expertize în domeniu, dar și mediatizate acțiunile desfășurate de către cele 8 licee cu clase bilingve:🔹Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”🔹Liceul Teoretic”Vasile Alecsandri”🔹Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Chisinau🔹Institutia Publica Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale Orhei🔹Liceul Teoretic „Constantin Stere”🔹Liceul Teoretic „Ioan Voda”,or. Cahul🔹Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, mun.Bălți🔹 LT „Mihail Sadoveanu” or. Hînceşti – Pagină OficialăDoamne ajută! Vive la francophonie!Mulțumesc DGETS și IPLT Principesa Natalia Dadiani pentru diploma oferită în semn de apreciere a activității mele în anul școlar 2020-2021, perioadă în care am activat în calitate de profesor la Liceul „Gheorghe Asachi” din capitală.

Autor: Ghenadie RÎBACOV,

profesor de franceză

Lasă un comentariu

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe